Other LanguagesLanguages
Telefon: 03621 403209
Notruftelefon: 0171 1721441
e-mail: info@frauenhaus-gotha.de

Rumänisch

Centrul de primire pentru femei Gotha

Ce este un centru de primire pentru femei?

Suntem o institutie specializata, care ofera ajutor, protectie si consiliere atat femeilor afectate de violenta fizica, psihica si/ sau agresiuni sexuale, cat si copiilor acestora.

Violenta nu inseamna doar agresiune fizica si bataie! Violenta inseamna amenintari, supravegherea actiunilor de catre o alta persoana, control, umilinta, constrangere, interdictii de diferite moduri, privare de libertate, abuz fizic si psihic! Nimeni nu are dreptul sa va supuna la acte de violenta! Nici chiar partenerul sau familia dumneavoastra!

Oferim:

Consiliere pentru femeile supuse formelor diverse de violenta

Aveti nevoie de consiliere personala? Va doriti sa vorbiti cu cineva, pentru ca relatia dumneavoastra cu partenerul a devenit problematica sau pentru ca persoane din anturajul dumneavoastra va ameninta sau va supravegheaza si controleaza activitatile? Centrul de primire pentru femei Gotha ofera consiliere psiho-sociala pentru femei. In centrul nostru va sustinem in gasirea solutiilor de rezolvare a conflictelor cu partnerul. De asemenea oferim informatii despre urmatoarele teme:

• legea privind protectia impotriva violentei
• despartire, divort, custodia pentru minori si alte teme din viata de zi cu zi …
• gasirea unor avocati si/ sau terapeuti specializati pe teme de familie
• cautarea sau repartiziarea unei locuinte
• Stalking/ urmarire

Va invitam sa veniti la programul de consultanta fara programare (marti de la ora 14.00 la 16.00) in clubul “Galletti” (Jüdenstraße 44, 99867 Gotha) sau sa ne contactati pentru o programare in biroul Centrului de primire pentru femei: 03621/40 32 09. Toate consilierile noastre sunt confidentiale si gratuite.

Refugiu si protectie

Centrul de primire pentru femei Gotha ofera posibilitatea de a locui anonim in situatii critice. In felul acesta, atat dumneavoastra cat si copiii dumneavoastra sunteti protejati imediat de persoana, care va ameninta sau agreseaza. La noi locuiti cu copiii intr-o camera personala. Bucataria, baia, sufrageria si toaleta le folositi la comun cu alte femei si copiii acestora.

Dumneavoastra suportati cheltuielile zilnice. La fel, cumparati si gatiti autonom pentru dumneavoastra si copii. Puteti pleca si reveni in centru, de cate ori doriti. Ca in orice comunitate, trebuie sa respectati celelalte persoane si cateva reguli, ca de exemplu intretinerea si pastrarea curateniei in spatiile comune si respectarea orele de liniste. Toate femeile inregistrate in centru iau parte la curatarea spatiilor comune. La fel va rugam sa faceti si pastrati curatenie in camera dumneavoastra. Din motive de siguranta nu avem internet prin WLAN.
Va informam ca seara si la sfarsit de saptamana personalul nu este prezent in Centrul de primire pentru femei. In acest timp exista totusi posilbilitatea sa contactati serviciul nostru de garda.
Este interzis sa divulgati altor persoane adresa noastra. Adresa Centrului de primire pentru femei este anonima, pentru a nu periclita siguranta dumneavoastra si a celorlalte femei din centru. Din acelasi motiv sunt interzise si vizitele in Centrul de primire pentru femei Gotha.

Centrul de primire pentru femei este o solutie temporara. Puteti locui la noi, pana cand gasiti o perspectiva noua de viata si o alta locuinta sigura pentru dumneavoastra si copii.

Va sustinem in rezolvarea problemelor si depasirea situatiei actuale, ca de exemplu prin:- multe discutii, interes si atentie pentru experientele, temerile, sperantele si visele dumneavoastra
– consiliere si insotire la programarile cu autoritatile
– sustinere in cautarea unei noi locuinte
– sustinere la contactarea avocatilor, medicilor si/ sau psihologilor
– sustinere in cautarea locurilor pentru copii la gradinita si/ sau scoala

Centrul de primire pentru femei Gotha trebuie sa perceapa din pacate o taxa de zi in valoare de 3,42 € pe persoana. Pentru femeile si copiii, care nu au domiciliul in zona Gotha, taxa aceasta
este de 37,32 € pe zi si persoana. In cazul in care primiti ajutor social de la Biroul de Asistenta Sociala sau Fortele de Munca costurile vor fi de regula acoperite de aceste institutii. De asemenea
suntem nevoiti sa cerem o cautiune in valoare de 55,- € pentru camera si cheie, pe care o restituim in momentul mutarii din centru.

Cum se ajunge la Centrul de primire pentru femei?

Admiterea in centrul nostru este posibila la orice ora. Sunteti binevenita la noi si in cazul in care nu aveti copii. Conditia de acceptare este sa aveti cel putin 18 ani.
Ne puteti contacta in timpul orelor de program (de luni pana joi, de la ora 8.00 la 17.30 si vinerea de la ora 8.00 la 16.00) la numarul de telefon 03621/403209. In afara orelor de program contactati va rugam numarul de urgenta 0171/1721441.

Intr-o prima convorbire telefonica vom discuta despre situatia dumneavoastra actuala. Intre orele 8.00 si 18.00 va vom lua impreuna cu copiii dintr-un loc neutru, stabilit in prealabil. Nu va vom lua direct de acasa. In timpul noptii va rugam sa sunati politia, care va va aduce la centrul nostru.
Incercati sa luati cu dumneavoastra documentele importante, ca de exemplu buletinul de identitate, pasapoartele, certificatele de nastere, cardurile de asigurare medicala, cardul bancar etc., precum si cativa bani, imbracaminte si cateva lucruri personale.